Acum doua saptamani a fost ziua mea. Cand m-am trezit dimineata, nu ma simteam prea bine, dar speram ca sotia o sa-mi cante “Multi ani traiasca!” si eventual o sa-mi dea un cadou, dar ea nu mi-a zis nici macar “buna dimineata”. Copiii s-au asezat si ei la micul dejun fara sa-mi spuna nimic special.
Am ajuns deprimat la birou, iar cand am intrat pe usa, secretara, plina de entuziasm, mi-a urat “La multi ani!”. M-am simtit un pic mai bine, macar ea si-a adus aminte de ziua mea. Am lucrat normal si, spre dezamagirea mea, nimeni din prieteni sau rude nu m-a sunat sa ma felicite. Inainte de pranz, secretara a intrat la mine in birou si mi-a zis:
- Ce-ar fi sa mergem sa mancam impreuna? I-am raspuns ca e cea mai buna propunere pe care am auzit-o in acea zi, si am acceptat. Am ales un restaurant intim unde am mancat bine, am baut si ne-am distrat de minune. In masina, in drum spre birou, ea mi-a zis:
- Intr-asa o zi deosebita, de ce sa ne mai intoarcem la birou, mai bine vino la mine acasa si sa continuam sa ne distram!.
- Bine, am zis, hai, si asa mai bem cate un paharel. Odata ajunsi in apartamentul secretarei, ea mi-a spus:
- Sper ca nu te deranjeaza daca am sa ma fac mai comoda?
- Nuuuu, nici o problema! i-am raspuns, iar in sinea mea ma gandeam ca o sa fie o experienta interesanta.
Ea a intrat in dormitor si dupa cateva clipe a iesit cu un tort imens cu lumanari, urmata de sotia mea, copiii, prieteni si rude, care cantau in cor “La multi ani!” iar eu stateam ca un idiot in curu’gol, in mijlocul sufrageriei…
