Un ascet isi dedica toata viata lui D-zeu, traind in pustiu, hranindu-se cu radacini, toate cu gandul la rasplata in viata de apoi. Vine si fericita zi in care moare. Traverseaza un tunel lung si intunecat si ajunge la o lumina blanda si binefacatoare. Acolo este poarta Raiului, in fata careia Sf. Petre statea cu ceaslovu-n fata. Credinciosul da sa intre in Rai, sigur pe el.
Sf. Petre ii bareaza drumul:
- Ho, usurel, incotro?
- Pai in Rai, eu sunt ascetu' Senie.
- Pai, hai sa verificam ce zice ceaslovu'.
- Cauta Sf. Petre la sectiunea "Asceti".
- Senie... Senie... Nu, n-am nici un Senie la "Asceti".
- Cum n-aveti nici un Senie!? Cauta la sfinti.
- Senie... Senie... Nu, nu-i nici un Senie nici la "Sfinti".
Ascetu', din ce in ce mai agitat si enervat:
- Cauta la "Mucenici", la "Credinciosi cu merite deosebite", la mama ma-sii. Trebuie sa fiu undeva acolo!
Sf. Petre cauta prin tot ceaslovu... Nimic. Senie daramat...
- Toata viata pierduta... Am mancat la radacini de mi-a venit rau, mi-am dedicat toata viata lui D-zeu... Pentru ce?!
Sf. Petre il ia impaciuitor de dupa umeri si ii zice.
- Ma, vezi norisoru' ala de acolo. Ala mic, alb si pufos?
- Da..., zice Senie printre hohote de plans.
- Zambeste, ma, esti la Camera Ascunsa.
